Permanent, în serviciul comunității0
Polițiștii au intervenit, în perioada 07 - 09 februarie a.c., la peste 100 de sesizări, iar în urma activităților desfășurate în teren au aplicat peste 400 de sancțiuni contr...
Polițiștii au intervenit, în perioada 07 - 09 februarie a.c., la peste 100 de sesizări, iar în urma activităților desfășurate în teren au aplicat peste 400 de sancțiuni contr...
Liceul Teoretic ”Panait Cerna” Brăila a primit aprobarea ca, începând din anul școlar 2020-2021, să reînființeze cursurile gimnaziale, cursuri despre care elevii de i...
Negocierile realizate în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) au adus un beneficiu de 2,67 milioane de Euro consumatorilor și întreg...
INVITAŢIE – REGULAMENTSalonul Național de Plastică Mică se adresează artiştilor plastici membri ai U.A.P.România și absolvenţilor de universităţi de artă. Cuprinde lucrări de p...
Poliţiştii brăileni vor acţiona în stradă, în perioada următoare, în vederea asigurării un climat de ordine şi siguranţă publică. Pentru o minivacanţă în sigura...
Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţÄ...
La întrebarea unui ziarist „De ce toți inspectorii școlari numiți de actuala guvernare sunt de la PNL“, Ludovic Orban a răspuns în două părți: „Dacă e membru PNL ...
În data de 21 ianuarie 2020, ora 10.00, în Sala Mare a Palatului Administrativ, situată în Brăila, B-dul Independenței nr.1, are loc ședința extraordinară a Consiliului Județe...
În perioada 17 – 19 ianuarie a.c., polițiștii de ordine publică și cei de la rutieră au acționat pe raza judeţelor Brăila, Călăraşi, Galaţi, Ialomiţa, Maramureş, Satu Mare ș...
CFR Călători reamintește pasagerilor că și în Mersul Trenurilor în vigoare pot beneficia de REDUCERI importante la călătoria cu trenul.La peste 100 de trenuri InterRegio se aplică ...
Asociația “Ține de Noi” împreună cu Headmasters' and Headmistress' Conference anunță lansarea unui concurs pentru obținerea unor burse de prestigiu pentru elevii de clasa a X-a...
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila desfășoară în perioada ianuarie – noiembrie 2020 Proiectul național de scriere creativă „FANTEZII LITERARE”, af...
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2020 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursare...
Reducerea accizelor cu 32 bani/litru (inclusiv TVA), aplicată de la 1 ianuarie 2020, atât pentru benzină, cât și pentru motorină, s-a transmis integral în prețul carburanților ...
În cursul lunii decembrie 2019 Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 8.946 de controale în unităţil...